Ariadna Cîrligeanu ( AUR ) : Valeriu Iftime a promis botoșănenilor o altfel de politică. Acțiunile sale, însă, arată că are aceleași metehne politice ca predecesorii săi
Ariadna Cîrligeanu, președintele interimar AUR Botoșani, a reacționat vehement după repartizarea sumelor alocate pentru unitățile administrativ- teritoriale din județul Botoșani. Potrivit acesteia sumele au fost alocate discreționar, pe simpatii politice, nicidecum pe criterii obiective. Aceasta subliniază faptul că actuala
conducere a CJ Botoșani tratează în mod discriminatoriu botoșănenii, iar cetățenii care au votat primari AUR sau alți primari din opoziție nu beneficiază de aceleași drepturi precum restul locuitorilor din județ.
“Alocarea banilor publici de către Consiliul Județean nu ar trebui să aibă drept principal criteriu culoarea politică a primarilor, ci ar trebui să conteze locuitorii județului Botoșani. Valeriu Iftime ar trebui să fie președintele tuturor botoșănenilor și să fie preocupat de toți, indiferent de localitatea unde aceștia locuiesc, indiferent de culoarea politică a primarilor. Încă o dată se dovedește înțelegerea pe care liderii PNL o au cu liderii PSD în Consiliul Județean. Au împărțit sumele de bani între ei, pentru ei, fără un plan, fără o analiză, fără criterii obiective stabilite.
Primăriilor AUR le-au fost atribuite fonduri de 5 ori mai mici în comparație cu celelalte primării.
În aceeași situație este și comuna Sulița unde cetățenii au ales un primar de la PMP. În campanie ne vorbea despre grija pe care o poartă tuturor botoșănenilor. A cerut susținerea politică și cetățenilor din Trușești și celor din Adășeni și celor din Sulița. A pozat prin biserici și în fața icoanelor vorbindu-ne despre Dumnezeu, dar se pare că nu are conștiință și respect față de botoșăneni când, fără resentimente și în mod total arbitrar, decide ce comunități trebuie să se dezvolte și ce comunități trebuie să rămână la fel. Toți locuitorii acestui județ trebuie să aibă aceleași drepturi și merită respect în mod egal”, a spus Ariadna Cîrligeanu.
Aceasta a precizat că totul e un joc politic din partea PNL și PSD pentru mobilizarea membrilor de partid aleși în funcții publice și pentru descurajarea cetățenilor care susțin AUR.
“Din păcate, aceste alocări nu sunt realizate în funcție de interesele și nevoile botoșănenilor. Este totul un joc politic marca PNL-PSD. Vor să ne descurajeze, să ne intimideze. Au impresia că dacă nu vor aloca fonduri primarilor AUR ne vor putea opri. Au impresia că prin aceste acțiuni botoșănenii nu vor mai pune ștampila pe candidații AUR la următoarele alegeri. Știm ce urmează: să ne blocheze diferite proiecte, să nu primim nici sprijin și nici finanțare pentru ceea ce avem de făcut, iar comunitățile unde avem primari să nu se poată dezvolta.
Suntem pregătiți pentru tot! Dacă Valeriu Iftime nu dorește să fie un președinte de Consiliu Județean al tuturor
botoșănenilor, eu voi fi deputatul tuturor botoșănenilor: și al celor din Trușești, și al celor din Adășeni, și al celor din Sulița, și din toate celelalte localități botoșănene”, a conchis liderul AUR Botoșani
CMF 1240014