Local

Aproape 700 de intervenții ale pompierilor voluntari din județul Botoșani, în anul 2022 – FOTO

Activitatea desfășurată, în 2022, de Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență, dar și obiectivele stabilite pentru acest an au fost prezentate, astăzi, în cadrul convocării de pregătire de specialitate.

Ședința, organizată în baza Planului de pregătire în domeniul situațiilor de urgență, aprobat prin Ordin al Prefectului, s-a desfășurat la sediul Instituției Prefectului – Județul Botoșani. Alături de pompierii voluntari au fost prefectul județului, Sorin Cornilă, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, dar și comanda Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani.

Pe lângă reamintirea prevederilor legale privind constituirea, încadrarea și dotarea SVSU, specialiștii Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților, care coordonează activitatea serviciilor voluntare pentru situații de urgență, au pus accent pe concluziile desprinse din acțiunile de prevenire, pregătire și răspuns derulate anul trecut.

Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă au participat, în anul 2022, la un număr de 692 de intervenții, dintre care 426 de intervenţii în cooperare cu structurile profesioniste, iar la 266 de intervenţii au acţionat singure. Din cele 692 intervenții: 574 de incendii, patru salvări de animale, 47 misiuni de transport apă menajeră, nouă cazuri de asistență medicală și 58 alte situații de urgență.

Împreună cu pompierii militari, în 2022, voluntarii s-au implicat în acțiuni de informare și educare preventivă, activități specifice de combatere a răspândirii virusului SARS – CoV- 2, acțiuni umanitare de ajutorare a persoanelor vârstnice sau a celor fără aparţinători, dar și de verificare a respectării legislației în domeniul situațiilor de urgență în gospodării cetățenești, instituții și operatori economici din subordinea consiliilor locale. În total, au desfășurat aproape 25.000 de controale și acțiuni de informare și educare preventivă.

În urma izbucnirii conflictului armat din Ucraina, personalul serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă a participat, pe raza unităţilor administrativ teritoriale, pentru amenajarea spațiilor din clădiri unde puteau fi cazați refugiați, asigurarea din resursele proprii de hrană, îmbrăcăminte, materiale de igienă personală și transport pentru cetățenii străini care au staționat / tranzitat județul Botoșani.

În contextul codurilor galbene și portocalii de caniculă, a instalării secetei pedologice și a lipsei surselor de apă, serviciile voluntare pentru situații de urgență din cele 78 de UAT-uri de la nivelul județului Botoșani, au efectuat misiuni de: transport apă menajeră către populația afectată, amenajare de puncte de prim-ajutor și distribuire a apei potabile în incinta primăriilor / cabinetele asistenților sociali / dispensarelor medicale, identificarea persoanelor vulnerabile ce pot fi afectate de caniculă și acordarea de sprijin. Totodată, au desfășurat acțiuni de informare preventivă a populației cu privire la măsurile ce se impun a fi luate pe timpul caniculei și secetei.

Pompierii voluntari au intervenit și în urma manifestării unor fenomene meteorologice periculoase (vânt, ploi abundente) pentru înlăturarea arborilor căzuți, a stâlpilor sau acoperișurilor doborâte de vânt peste case, autovehicule sau drumuri, respectiv pentru evacuarea apei din curți, case sau beciuri.

Principalele obiective stabilite pentru 2023 se referă la creșterea nivelului de pregătire și îndrumare a șefilor SVSU pentru a acționa cu operativitate și profesionalism pe linia monitorizării și gestionării tuturor situațiilor de urgență, dar și formarea deprinderilor pompierilor voluntari, necesare intervenției la incendii, inundații, epidemii, epizootii, cutremure, alunecări de teren sau alte situații în care viața și sănătatea oamenilor este pusă în pericol.

La finalul întâlnirii, inspectorul șef al ISU Botoșani, colonel Dan Decebal Muraru a precizat că „pompierii voluntari din cele 78 de unități administrative-teritoriale existente la nivelul judeţului nostru sunt principalii parteneri ai pompierilor militari profesionişti, ei fiind cei care asigură prima intervenție în cazul producerii unor situații de urgență.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page