Comunicat de presă:
Aducem a cunoștința locuitorilor comunei Mihai Eminescu, părinții copiilor cu vârsta sub optsprezece ani, care intenționează să plece la muncă în străinătate, informații privind obligațiile legale ce trebuie îndeplinite anterior plecării.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, persoanele care au copii cu vârsta sub 18 ani în îngrijire și doresc să plece la muncă în străinătate, au obligația de a notifica această intenție serviciului public de asistență socială/ compartimentului de asistență socială din cadrul primăriei de domiciliu, cu minimum 40 de zile înainte de a părăsi țara. De asemenea, este necesară desemnarea persoanei care se va ocupa de întreținerea copilului/copiilor pe perioada absenței părinților sau tutorelui, după caz. Confirmarea persoanei în întreținerea căreia vor rămâne copiii se efectuează de către instanța de tutelă. Acordul persoanei desemnate se exprimă de către aceasta, personal, în fața instanței.
Persoanele care notifică intenția de a pleca la muncă în străinătate, vor depune la sediul Compartimentului de asistență socială din cadrul U.A.T. Mihai Eminescu următoarele documente:
Notificare (declarație-tip);
Copie după actul de identitate al părintelui/părinților care pleacă în străinătate;
Copie după actul de identitate al persoanei în îngrijirea căreia rămâne/rămân copilul/copiii;
Copie după certificatul de naștere și actul de identitate pentru copil/copii;
Sentință judecătorească privind delegarea temporară a autorității părintești (după caz);
Dovada faptului că părintele respectiv exercită singur autoritatea părintească (copie hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă de divorț, copie certificat de deces al celuilalt părinte), dacă este cazul.
Persoana care se ocupă de creșterea și îngrijirea unui copil cu părinte/părinți plecați la muncă în străinătate, are obligația de a pune la dispoziția Compartimentului de asistență socială din cadrul U.A.T. Mihai Eminescu toate datele și informațiile pe care le deține cu privire la adresa la care pot fi contactați părinții în străinătate și de a face dovada că menține legătura cu aceștia.
Atragem atenția asupra faptului că plecarea în străinătate a părintelui poate impacta în mod negativ felul în care copilul comunică și formează relații cu cei din jurul său, atitudinea față de școală și poate crește riscul de angajare a copilului în comportamente delicvente. Pentru a preveni sau minimiza posibilele efecte negative ale migrației asupra copilului este importantă gestionarea cât mai eficientă a procesului migrației și a stărilor emoționale pe care le cauzează. În acest sens, vă facem următoarele recomandări punctuale:
- Discutaţi şi explicaţi copilului perioada pentru care sunteți plecați şi modalitatea de menţinere a legăturii cu el; stabiliţi de comun acord orele, zilele în care vorbiţi unul cu celălalt
- Discutaţi şi explicaţi copilului perioada pentru care sunteți plecați şi modalitatea de menţinere a legăturii cu el;
- E important să menţineţi legătura emoţională şi sufletescă cu copilul prin mesaje scurte de genul „ Bună dimineaţa!”, „Mi-e dor de tine!”, „Te iubesc!” şi prin trimiterea de imagini/poze legate de experinţe pe care le trăiţi zilnic;
- Stabiliţi un program de a menţine legătura cu reprezentanţi ai instituţiei de învăţământ pe care o frecventează copilul