Angajații Nova Apaserv și-au luat salariile după ce au fost deblocate conturile societății
Venirea lui Gabriel Cârlan pe scaunul de manager la Nova Apaserv Botoșani a detensionat situația existentă în interiorul operatorului de apă. De două luni salariații nu își încasaseră salariile, iar EON amenința că va întrerupe curentul electric, ceea ce ar fi dus la un haos total. Într-o conferință de presă, organizată miercuri, directorul Nova Apaserv a precizat că s-a reușit deblocarea conturilor societății, după o discuție cu reprezentanții firmei Aquaterm.
„Am spus că încerc să rezolv prima problemă, cu deblocarea conturilor, ca să putem trage o gură de aer. S-a întâmplat. Am avut o discuție cu firma cu care suntem în dispută și am ajuns la o înțelegere cu o eșalonare până la epuizarea sumei în dispută. Mai sunt încă peste 2 milioane lei. Sunt bani care pleacă de la clienți direct la ei. Firma încasează prin executor. Este o gură de aer luată de societate. Astăzi dăm salariile. Am plătit EON, unde eram în pericol să ne taie curentul. Am dat un milion lei și mai avem 6-7 milioane lei către EON, am plătit la ANAF și la o serie de furnizori din datorii. E un pas”, a declarat Gabriel Cârlan. Managerul operatorului de apă a atras însă atenția că situația rămâne încă incertă, operatorul de apă având nevoie de o infuzie de capital dintr-o anumită direcție pentru a se putea redresa.