Zece pacienți care erau bolnavi de COVID și erau intubați au decedat după ce un incendiu a izbucnit sâmbătă după-amiază la Secția ATI din incinta Spitalului Județean Piatra Neamț, potrivit celui mai nou bilanț. Alte șapte persoane, între care un medic care a suferit arsuri extinse, sunt în stare gravă. Încă trei cadre medicale – un medic și două asistente – au primit îngrijiri pentru arsuri, dar starea lor este mai bună și nu necesită internare.
Este cel mai grav bilanț după tragedia de la Colectiv, iar Parchetul General a deschis o anchetă penală. Marea majoritate a spitalelor din România sunt în curs de acreditare, iar directorul ANMCS, Marius Filip, a declarat la Digi24 că existau o serie de nereguli la Spitalul Județean Piatra Neamț în ceea ce privește siguranța la incendii. Spitalul este în subordinea Consiliului Județean Neamț.
„Un Colectiv, nu am alte cuvinte”, a declarat la Digi24 primarul municipiului Piatra Neamț, Andrei Carabelea, care a relatat că a văzut cu ochii săi cum un bărbat își recunoștea mama printre victime.