Infractional

Amplă operațiune DIICOT în toată țara: 130 de percheziţii au loc la traficanți de droguri și de persoane

Astăzi, în cadrul unei ample operațiuni, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și Poliția Română, cu sprijinul Jandarmeriei Române, efectuează peste 40 de acțiuni operative, pentru destructurarea unor grupări infracționale organizate, specializate în trafic de droguri, trafic de persoane și de minori, trafic de migranți,  pornografie infantilă și  criminalitate informatică.
În cadrul acestei acțiuni coordonate, realizată la nivel național, vor fi puse în executare peste 130 de mandate de percheziție domiciliară și mai mult de 200 de mandate de aducere.
Perchezițiile care vor fi efectuate au scopul  obținerii de probe vizând activitatea ilegală a grupurilor de criminalitate organizată și a altor persoane implicate în săvârșirea de infracțiuni asociate criminalității organizate, pentru tragerea lor la răspundere penală, precum și identificarea bunurilor susceptibile  a fi confiscate sau destinate recuperării prejudiciilor.

În curând  D.I.I.C.O.T. marchează 20 de ani de activitate, iar  campania începută acum șase ani sub denumirea generică „ Ziua Z”, reiterează angajamentul ferm al instituției noastre în prevenirea și combaterea  formelor grave de criminalitate.
În acest sens, menționăm că în intervalul 1 ianuarie – 11 octombrie 2024,  procurorii acestei structuri specializate de parchet au emis  1.758 de rechizitorii și au  încheiat 271 acorduri de recunoaștere a vinovăției,  trimițând în fața instanței 3.875 de  inculpați, dintre care 1.555 în stare de arest preventiv.
În funcție de evoluția anchetelor, în fiecare caz în parte, DIICOT și Poliția Română vor oferi informațiile ce pot fi făcute publice.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page