Local

Amenzi de sute de milioane de lei aplicate angajatorilor botoșăneni. Care au fost cele mai întâlnite nereguli

În  cursul  trim.I 2021, în  domeniul  Relaţii de Muncă au fost efectuate  controale la un număr de  268  angajatori, cu un număr de 9740 salariaţi dintre care 6241 femei şi un minor. Au fost dispuse 280 măsuri. Au fost  sanctionaţi  14  angajatori, au  fost  aplicate 17 sancţiuni, din care 4 avertismente şi 13 amenzi  în  valoare  totală de 192.000 lei.

Au fost  depistate  9 persoane  desfăşurând  muncă  nedeclarată, fiind  aplicate 8  amenzi  în  valoare  de 180.000 lei.

Pentru nerespectarea prevederilor Legii 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri a fost aplicată o  sancţiune contravenţională în valoare de 6000 lei şi au fost dispuse măsuri.

Au mai fost aplicate sancţiuni pentru :

  • încălcarea prevederilor legale referitoare la timpul de muncă,
  • nerespectarea prevederilor legale privind registrul de evidenţă al salariaţilor în

format electronic.

Pe parcursul trimestrului I au fost eliberate un nr.de 48 adeverințe în baza documentelor existente  în arhiva ITM, au fost eliberate  un număr de 7015 certificate /rapoarte cu informații extrase din baza de date gestionată de Inspecția Muncii  , au fost preluate la sediul ITM un număr de 1063 registre electronice ale salariaților, au fost eliberate un numar de 183 parole pentru transmiterea on-line a  registrului electronic al salariaților.

În  cursul  trim. I 2021, în cadrul  domeniului  Securitate  şi  Sănătate  în  Muncă  s-au desfăşurat următoarele activităţi:

–  au fost efectuate  controale la un  număr de 130 agenţi economici şi au fost dispuse 264 măsuri de remediere. Au fost aplicate 234 sancţiuni contravenţionale, dintre care 228 avertismente şi 6 amenzi în valoare totală de 37.000 lei.

–  14 evenimente  au fost  comunicate  în  această   perioadă  de  către  angajatori  şi avizate  de ITM;

–    3 evenimente au fost cercetate de inspectorat şi avizate de Inspecţia Muncii

–    au fost înregistrate  11 persoane accidentate în accidente de muncă, toate soldate

cu  incapacitate  temporară de muncă.

Cele mai des întalnite deficienţe în cadrul acţiunilor de control:

  • lipsa evaluării riscurilor de accidentare şi de îmbolnavire profesională;
  • neinstruirea lucrătorilor la angajare;
  • lipsa planul de prevenire şi protecţie;
  • neasigurarea efectuării examenului medical la angajarea lucrătorilor şi a examenului medical periodic;
  • angajatorii nu au luat măsuri pentru asigurarea de materiale necesare informării şi instruirii lucrătorilor;
  • angajatorii nu au luat măsuri pentru desemnarea lucrătorilor care să aplice măsurile de prim ajutor.

În afara acţiunilor desfăşurate conform Programului Propriu de acţiuni al ITM Botoşani, inspectorii de muncă au participat alături de celelalte instituţii abilitate la acţiuni privind combaterea pandemiei.

 Valoarea   totală   a   amenzilor   aplicate  de  către   ITM,  în   cadrul  domeniilor              

 Sănătate  şi  Securitate  în   Muncă  şi  Control  Relaţii  de  Muncă  în  cursul trim. I 

 2021 este de  229.000  lei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page