Local

Amenzi de peste 27.000 de lei date de jandarmi în weekend

În weekend-ul care s-a încheiat, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani au acționat proactiv pentru menținerea ordinii și siguranței publice, prin misiunile executate urmărindu-se identificarea persoanelor care săvârșesc fapte antisociale și luarea măsurilor legale.

În total, la sfârșitul săptămânii au fost aplicate 42 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 27000 de lei, majoritatea pentru fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice.
Cea mai mare amendă, în sumă de 20000 de lei, a fost aplicată unui bărbat depistat în timp ce comercializa țigări de contrabandă în zona Pieței Centrale a municipiului Dorohoi, conform prevederilor Codului Fiscal.
La controlul corporal, pe lângă pachetele de țigări, jandarmii au găsit asupra dorohoianului și un cuțit cu lama retractabilă, care a fost ridicat în vederea confiscării și va fi înaintat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi, împreună cu actele de sesizare a organelor de urmărire penală întocmite sub aspectul săvârșirii infracțiunii de port și folosire fără drept de arme albe.
Acțiunile jandarmilor botoșăneni, desfășurate independent sau în cooperare cu efective de poliție, în cadrul sistemului integrat de ordine publică, vizează siguranța comunităților, prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală și contravențională, precum și intervenția la solicitările făcute prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.
Recomandăm cetățenilor să solicite în cel mai scurt timp sprijinul forțelor de ordine în mod direct sau prin apel 112, în cazul sesizării unor abateri de la normele legale cu incidență în domeniu.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page