Local

Amendă usturătoare pentru o primărie din județ – FOTO

Comisarii Gărzii de Mediu Botoșani, au amendat primăria Lozna cu 70.000 lei, după ce s-a descoperit că au făcut o construcție într-o arie protejată. Primarul comunei Lozna, Viorel Lozneanu, a motivat că a vrut să facă un dig în zonă și să bareze cursul de apă în interesul comunei atât ca sursă de apă pentru animale, cât și pentru intervenția
pompierilor. Cele două sancțiuni au fost date UAT Lozna, iar a doua sancțiune a fost aplicată pentru eliminarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate. Pe amplasament s-au găsit deșeuri de construcții care urmau să fie folosite pentru blocarea în totalitate a cursului de apă. Pentru acesta lucru, s-a dat o sancțiune de 20.000 lei.

„În urma unei sesizări, o echipă de comisari s-a deplasat pe 11 mai pe amplasamentul UAT Lozna, care este declarat situl Natura și rezervație naturală, iar în urma constatărilor făcute pentru neconformitățile identificate
pe teren, au fost stabilite șase măsuri în vederea remedierii acestora și s-auaplicat două sanțiuni principale și o sancțiune complemetară, de desființare a lucrărilor și aducerea terenului la stare inițială. În cadrul sitului s-au
identificat lucrări de construcție. care nu dețineau acte de reglementare din punct de vedere al mediului, lucrurările se desfășurau cu angajați din cadrul primăriei Lozna și cu utilaje din cadrul primăriei. În planul de management, aria este prevăzută, o parte fiind în domeniul privat al comunei Lozna și o mică parte proprietăți private. Suprafața ariei protejate s-a extins la 18,4 hectare, iar din măsurătorile făcute de reprezentanți ai Agenției Naționale pentru AriiProtejate, Serviciul teritorial Botoșan i a rezultat că suprafața construită a fost de circa 1000 mp: S-a construit un dig de o parte și alta”, a declarat Cristina Kashyap, comisar șef al Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu Botoșani.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page