Local

Amenda dată de CAS după moartea Alexandrei, contestată de spital în instanță

Reprezentanții Spitalului Județean „Mavromati” Botoșani vor contesta în instanță amenda primită de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate după moartea Alexandrei Ivanov. Medicul Monica Adăscăliței, managerul Spitalului, a declarat că Biroul juridic al spitalului a pregătit toate documentele pentru contestarea sancțiunii.

Aceasta spune că practic nu se contestă amenda, ci faptul că s-a luat 0,5% din suma contractată pentru serviciile medicale spitalicești din toată luna respectivă, nu numai din acea zi.

Contestăm faptul că amenda a fost aplicată pe întreg contractul pe care îl are spitalul cu Casa de Sănătate. A luat procentul din întreaga valoare a contractului, iar în momentul în care din întreaga valoare a contractului se pierd acești bani, spitalul are de suferit pe toate părțile, achiziții, medicamente, obiecte medicale iar pentru noi contează foarte mult fiecare bănut la contractul cu Casa și banii care intră în spital, pentru a nu avea lipsă de medicamente și de produse sanitare. (…) Această amendă poate avea repercursiuni negative pe întreaga activitate a Spitalului Județean, iar Spitalul Județean nu este foarmat numai din Secția exterioară Maternitate, ci din foarte multe secții și cu foarte multe probleme”, a precizat Monica Adăscăliței

Spitalul Județean „Mavromati” Botoșani a primit o amendă usturătoare de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate în cazul Alexandra Ivanov. Astfel, unitatea spitalicească a fost sancționată cu suma de 42.272 lei, respectiv 0,5% din suma contractată pentru serviciile medicale spitalicești.

Potrivit reprezentanților CAS Botoșani, sancțiunea a fost dată „pentru nerespectarea obligației contractuale prevăzute la art.7, lit.d din Contractul de furnizare servicii medicale spitalicești”, legat de fișa de observație a pacientei Alexandra Ivanov.

Conform Foii de observație, în intervalul de timp 00.45=07.35 nu au fost acordate pacientei Alexandra Ivanov serviciile medicale prevăzute în pachetul de servicii de bază, fiind încălcate de către furnizorul de servicii medicale obligațiile contractuale prevăute în Contractul de furnizare de servicii medicale spitalicești încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate Botoșani, care precizează că ”să respecte dreptul la libera alegere de către asigurat a furnizorului, să acorde servicii prevăzute în pachetul minimal de servicii și pachetul de servicii de bază fără nicio discriminare”, susțin reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate Botoșani.

Reamintim că potrivit necropsiei, Alexandra Ivanov a decedat ca urmare a insuficienţei cardio-respiratorii, a edemului pulmonar acut şi a sarcinii oprite în evoluţie complicată infecţios.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page