ECONOMIC

Alocațiile de stat pentru copii vor fi majorate de la 1 ianuarie 2025

Alocaţiile de stat pentru copii se vor majora, de la 1 ianuarie 2025, cu 10,4%, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, informează Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Potrivit Agerpres, alocaţiile vor fi majorate de la 719 lei la 794 de lei pentru copiii sub doi ani sau cu dizabilităţi şi de la 292 de lei la 323 de lei pentru copiii care au peste doi ani.

„Cei 3,6 milioane de copii, precum şi tinerii care frecventează liceele şi şcolile profesionale vor primi alocaţii de stat majorate. Fondurile necesare provin din bugetul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, iar plăţile sunt gestionate de Agenţia Naţională de Plăţi şi Inspecţie Socială”, a declarat Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale

Alocaţiile de stat pentru copii au crescut şi în ianuarie 2024, cu 13,8%. În luna august a acestui an, erau înregistraţi 3.478.329 de beneficiari de alocaţii de stat pentru copii, cei mai mulţi din Bucureşti (358.943) şi din judeţele Iaşi (195.033), Suceava (131.655), Constanţa (121.124), Bacău (119.483) şi Cluj (119.331), conform datelor Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page