Alexandru Ștefănescu, aur la slalom uriaș! România, pe podium la FIS CIT din Austria! – FOTO

România marchează o performanță extraordinară la schi alpin. Alexandru Ștefănescu a obținut medalia de aur în proba de slalom uriaș la FIS CIT din Dienten, Austria, reușind o cursă impecabilă în fața unor adversari de top.
Sportivul român s-a impus într-o competiție internațională dificilă, care a reunit peste 70 de sportivi din țări cu tradiție în sporturile de iarnă – Austria, Germania, Elveția, Italia, dar și sportivi din Brazilia, Olanda, Ungaria, Estonia, Marea Britanie, Belgia, Thailanda și Nepal. Dintre aceștia, doar 46 au terminat ambele manșe de concurs. Alexandru Ștefănescu a demonstrat forță, tehnică și determinare și a terminat cursa cu un timp total de 1:52.70 și un punctaj de 43.66, devansându-i pe Elias Ellmer (Austria, locul 2) și Valentin Jachmann (Germania, locul 3).
“Rezultatul obținut de Alexandru Ștefănescu este o confirmare a muncii susținute depuse de sportivii noștri și de întreg staff-ul tehnic. Performanța este una extraordinară și ne arată că România poate fi un nume important în schiul alpin internațional. Să câștigi o competiție de nivel FIS CIT, în fața unor adversari puternici din națiuni cu tradiție, este o dovadă clară a progresului. Îl felicităm pe Alexandru pentru această reușită extraordinară și suntem convinși că va continua pe acest drum al performanței”, declară Puiu Gaspar, Secretar General al Federației Române de Schi Biatlon.