Politic

Alexandra Huțu: „Programele pentru tineri și familii, Student Invest și Family Start, pot fi accesate de botoșăneni”

Deputatul social-democrat botoșănean Alexandra Huțu a anunțat astăzi că au fost publicate în Monitorul Oficial normele de funcționare ale celor două programe guvernamentale „Student Invest” și „Family Start”, dedicate susținerii financiare a tinerilor și familiilor la început de drum. Ambele proiecte au fost inițiate și susținute de miniștrii PSD din actualul Guvern, respectiv ministrul Familiei Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marius Budăi, ministrul Finanțelor, Adrian Cîciu, ministrul Economiei, Florin Spătaru.

Începând de acum toți botoșănenii și toți tinerii din România, inclusiv familiile care au copii sau se află la început de drumau la dispoziție credite garantate de stat în proporție de 80% și cu dobânzi subvenționate până la 10 ani pentru cheltuieli privind educația și creșterea copiilor, inclusiv plata avansului pentru autoturisme dedicate familiilor cu mai mulți copii. În ceea ce privește studenții aceștia pot obține un credit de până la 50.000 de lei pentru plata taxelor școlare, a chiriei pe durata studiilor sau pentru achiziția de cărți. Principalul avantaj îl reprezintă faptul că atât pentru familii, cât și pentru studenți, nu există dobândă și vor achita la final tot atât cât au împrumutat. Poate că acest sprijin nu rezolvă toate problemele tinerilor, însă este un stimulent și o protecție pentru ca aceștia să facă față cheltuielilor pe care le au o dată cu apariția copiilor sau a parcursului educațional în cazul studenților”, a declarat Alexandra Huțu

Ordinul ministrului finanțelor și al ministrului familiei, tineretului și egalității de șanse nr. 2.534/20.809/2022 privind aprobarea Normelor de aplicare a programelor guvernamentale de creditare „StudentInvest” și „FamilyStart”, a modelului Convenției privind implementarea programelor „StudentInvest” și „FamilyStart”, precum și a modelului Convenției de garantare a fost publicat în Monitorul Oficial și poate fi consultat accesând link-ul https://www.monitoruloficial.ro/Monitorul-Oficial–PI–951Bis–2022.html.

Prin aplicarea programelor concrete de protejare a cetățenilor în fața crizelor multiple, PSD reconfirmă că e partidul care livrează soluții pentru tineri și familii, indiferent că este la guvernare sau în opoziție.

Comunicat de presă!

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page