Alexandra Huțu: „Pentru ca bursa de merit să fie de facto o formă de stimulare a performanței, criteriile de acordare trebuie urgent modificate!”
Parlamentarul social-democrat Alexandra Huțu a atras atenția asupra necesității imediate de a se modifica criteriile de acordare a burselor de merit, care în prezent prevăd că acestea se alocă pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu și liceu dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, fără să se țină cont de mediile elevilor.
„În urma apelurilor noastre, ale parlamentarilor, dar și a apelului ferm al premierului, sper ca doamna ministru al educației să promoveze cât mai rapid un act normativ, care să intre în vigoare imediat pentru a elimina anomaliile apărute în acordarea burselor de merit. Bursa de merit trebuie să reprezinte de facto o formă de stimulare a performanței elevilor. Dacă se menține actualul sistem de acordare a acestor burse, vom ajunge în situația în care elevii care sunt primii în clasă să nu mai muncească la fel de mult, pe considerentul că și cu o medie mai mică se vor încadra și vor primi bursa, iar de partea cealaltă, elevii cu medii mici nu vor fi determinați să muncească mai mult, pentru că oricum au șanse foarte mari să primească această bursă”, a transmis deputatul Alexandra Huțu
Parlamentarul social-democrat consideră că este nevoie de criterii mult mai bine structurate și că poate fi luată în calcul și introducerea unor noi tipuri de burse. Astfel, poate fi aplicat un sistem în care acordarea burselor să se realizeze în ordinea descrescătoare a mediilor, cu încadrarea acestora pe tipuri diferite de burse.
În opinia parlamentarului, ar putea fi introduse noi tipuri de burse, pe modelul universităților – burse de merit și de studiu integrale și parțiale – pentru o încurajare reală a performanței școlare, dar și stabilirea unei medii minime cu care un elev ar fi eligibil pentru un anumit tip de bursă.
„Bursele de merit ar putea fi acordate doar elevilor care au media cuprinsă între 9 și 10, iar elevii cu media sub 9 s-ar putea încadra în bursele de studiu. Este inadmisibil faptul că până acum, deși a avut toate datele colectate din școli, ministrul educației nu a venit cu o soluție care să repare această anomalie. Pentru că, iată, sunt licee în care, între primii 30% avem elevi cu media sub 2, care iau bursă de merit! Iar în alte licee, mult mai performante, sunt copii cu media 9 care nu intră în primii 30% și nu iau bursă! În cazul în care doamna ministru Ligia Deca nu va face modificările necesare, am discutat cu colegii parlamentari și vom face noi aceste actualizări prin inițiativă legislativă, pentru a premia performanța și nu contra-performanța”, a completat deputatul botoșănean
Solicitările deputatului Alexandra Huțu se includ în modificările solicitate de Partidul Social Democrat ministrului educației, modificări care trebuie să reinstituie o ierarhie firească a valorilor și a recompenselor în învățământul preuniversitar.
Comunicat de presă PSD Botoșani