Politic

ALDE Botoșani: Zeci de mii de părinţi sunt disperaţi odată cu perioada înscrierilor la grădiniţe, care a început zilele trecute pentru anul şcolar viitor

Este regretabil că în sistemul public nu s-au mai construit grădiniţe noi de foarte mult timp, drept pentru care capacitatea de şcolarizare a celor existente este mult depăşită. Cu toate acestea, românii constată acum, cu tristeţe, că guvernul PNL-USR nu ia nici o măsură de susţinere a investiţiilor în învăţământul preşcolar.

Autorităţile locale susţin că nu au fonduri pentru astfel de investiţii, dar, pe de altă parte, alocă sume imense din buget unor activităţi care mai de care mai halucinante.

Consider că creşterea numărului de locuri din învăţământul preşcolar de stat este o necesitate stringentă a întregii ţări, de care sunt convinsă că guvernul dreptei incompetente trebuie să fie preocupat îndeaproape.

Paradoxal însă, unităţile de învăţământ preşcolar de tip grădiniţă din România continuă să fie insuficiente, în ciuda faptului că populaţia este în continuă scădere şi avem probleme tot mai mari cu natalitatea. Niciunul din judeţele ţării nu se poate lăuda cu o situaţie mulţumitoare din punctul de vedere al normelor legale în vigoare pentru asigurarea în condiţii corespunzătoare a îngrijirii copiilor şi a siguranţei acestora.

Deşi reglementările în materie prevăd faptul că într-o grupă de grădiniță au voie să înveţe maxim 20 de preşcolari, unii directori au decis să dubleze numărul, ajungându-se ca o educatoare să se ocupe de 40 de copii! Chiar şi în aceste condiţii, cu sălile de clase arhipline, tot există mulţi copii care nu au loc să se înscrie în grădiniţele de stat.

În același timp, varianta grădiniţelor particulare este mult prea costisitoare pentru o familie cu un nivel mediu de trai. În plus, există încă un mare număr de posturi nedidactice care trebuie acoperite pentru a se normaliza situaţia.

În opinia mea, există în prezent o serie de întrebări ale românilor la care executivul Câțu trebuie să răspundă, în speță să ne prezinte soluţiile reale şi sustenabile avute în vedere pentru atenuarea crizei din învăţământul preşcolar.

Vasile Mandache – Departamentul de Învăţământ, Cultură, Tineret şi Sport al ALDE Botoşani

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page