Ajutor financiar de 1.500 de lei pe lună pentru părinți! Banii se acordă timp de doi ani

Ajutor financiar de 1.500 de lei pe lună pentru părinți! Este vorba despre stimulentul de inserție oferit părinților care revin la muncă înainte de terminarea concediului de creștere a copilului. Banii se acordă timp de doi ani, dar trebuie îndeplinite câteva condiții clare.
Ajutor financiar de 1.500 de lei pe lună pentru părinți!
În 2025, părinții care revin la muncă înainte de terminarea concediului de creștere a copilului (CCC) pot beneficia de stimulent de inserție în valoare de 1.500 de lei pe lună. Stimulentul de inserție poate fi solicitat atât de către părinți, cât și de către persoanele care au copilul în plasament sau în plasament de urgență, precum și de tutori.
Stimulentul de inserție poate ajunge până la 1.500 lei, dacă persoanele îndreptăţite obţin venituri înainte de împlinirea de către copil a vârstei de șase luni, respectiv un an în cazul copilului cu dizabilităţi. Suma de 1.500 lei se acordă până la împlinirea de către copil a vârstei de doi ani, respectiv trei ani în cazul copilului cu dizabilităţi. Concret, părintele care se întoarce mai devreme de șase luni la muncă din concediul de creștere a copilului, are dreptul la această sumă pentru toată perioada, dar cu condiția să nu se răzgândească și să nu se întoarcă în concediu.
Dacă părinții revin la muncă după împlinirea de către copil a vârstei de șase luni, respectiv un an în cazul copilului cu dizabilităţi, stimulentul de inserție scade la 650 lei. Stimulentul de inserție nu poate fi cumulat cu alte cu alte indemnizații, cum ar fi indemnizația acordată în perioada concediului de creștere a copilului.
Ce condiții trebuie să îndeplinească părinții
Părinții care pe parcursul concediului de creștere a copilului au realizat venituri mai mari de 13.200 de lei, nu mai au dreptul la stimulentul de inserție. Pentru acordarea stimulentului de inserție, solicitantul trebuie să depună o cerere însoțită de documente la primăria de domiciliu sau reședință. Printre actele necesare se numără:
- copia actului de identitate și a certificatului de naștere al copilului;
- documente care atestă relația solicitantului cu copilul (pentru cazurile de plasament, adopție etc.);
- dovada veniturilor realizate;
- documente care confirmă îndeplinirea perioadei minime de cotizare;
- actul care atestă suspendarea activității pentru concediul de creștere a copilului;
- alte documente necesare pentru verificarea eligibilității.