Ai o familie numeroasă? TOP 4 lucruri de care ai nevoie
Familiile numeroase sunt frumoase. Casa este mereu plină, simți că nu te poți plictisi niciodată și mereu se întâmplă ceva interesant. Însă odată cu mărirea familiei tale, trebuie să ții cont de faptul că vei avea nevoie de diverse lucruri, pentru ca totul să funcționeze bine și să te poți organiza în locuința ta.
Iată 4 lucruri pe care e bine să le ai
- Un dressing
Un dressing este important pentru o familie cu mulți membri. Chiar dacă în fiecare dormitor există câte un șifonier, de multe ori el nu este suficient. Chiar dacă pare un efort să aloci o cameră doar pentru haine și accesorii, vei vedea în timp cât de ușor îți va fi să ții lucrurile organizate și să nu transformi casa într-o mare cabină de probă.
Alocă un spațiu mic sau mediu pentru un dressing, în funcție de posibilitățile pe care le ai. Pentru o bună organizare, fiecare membru al familiei ar trebui să aibă câte un colț al lui cu hainele și accesoriile proprii.
- Spațiu de dining
Un spațiu de dining este necesar într-o familie numeroasă. Este ceva intim pentru o familie să ia masa împreună, pentru mulți chiar o tradiție transformată în rutină. Multe familii iau masa chiar în bucătărie, ceea ce este într-adevăr comod. Însă când e vorba de o familie numeroasă, acest lucru nu este posibil din cauza limitei de spațiu impuse de mărimea unei bucătării.
Optează pentru un spațiu cât mai apropiat de bucătărie pentru a-l transforma în zonă de dining. Dacă nu dispui de un spațiu prea mare, alege o masă extensibilă, pe care să o strângi în timpul în care nu e nevoie de ea.
- Electrocasnice
Orice familie are nevoie de electrocasnice. Frigiderul, mașina de spălat, hota sau aragazul sunt electrocasnice comune, indiferent de numărul persoanelor care locuiesc într-o casă.
Însă atunci când vine vorba despre o familie numeroasă, există și alte electrocasnice de care ai nevoie. De exemplu, poți opta pentru o combină frigorifică Beko de pe Altex.ro, pentru a avea loc de proviziile puse pe iarnă. Mașina de spălat vase sau cea de uscat rufe sunt și ele importante. Un robot de bucătărie multifuncțional poate ajuta o mamă cu mai mulți copii în ceea ce privește gătitul.
- O mașină
Familiile mici sau cuplurile fără copii nu au nevoie de mașină decât o dată sau de două ori pe săptămână. Mai mult, pot să aibă o mașină mică pe care să o poată parca oriunde. În schimb, o familie mare impune și o mașină spațioasă. Mai ales când în familie apare un nou membru, este nevoie de spațiu pentru cărucior, scoică și multe alte lucruri necesare.
Optează pentru o mașină cu un portbagaj destul de încăpător și eventual, șapte locuri disponibile, nu doar cinci. Acest lucru te va ajuta pentru rutina zilnică, când pleci chiar și pentru câteva zile împreună cu familia, dar mai ales în concedii.
Așadar, o familie mare vine și cu nevoi mai mari, mai ales în ceea ce privește spațiul. Un dressing, o zonă de dining, electrocasnicele mari și o mașină spațioasă sunt unele dintre cele mai importante lucruri. Pe lângă faptul că sunt necesare, ele te ajută să fie totul mai organizat.
Sursa foto: unsplash.com.