Municipiul Botoșani a devenit pentru două zile capitala europeană a raftingului. Este o premieră românească, fiindcă nu există nicăieri altundeva în ţară sau în Europa de Est un circuit asemănător. River-rafting-ul a ajuns să pună Botoşaniul şi România pe harta Europei.
Echipele participante sunt din Anglia, Letonia, Cehia și România ( Arad, Cluj, București,Brașov, Satu Mare, Buzău, Fălticeni, Botoșani).
Pentru Cornișa AquaPark&Sports această competiție este o provocare.
„Anul trecut am încercat, timid, să organizăm, pentru prima dată o competiție. Au fost câteva echipaje din România, pentru a testa și pentru a pune în practică solicitările Asociației Române de Rafting. Anul acesta, văzând că noi ne-am conformat, aceștia au ridicat puțin ștacheta, invitând mai mulți participanți, inclusiv trei echipaje din străinătate, lucru care ne onorează și ne responsabilizează totodată. Avem un echipaj din Marea Britanie, unul din Cehia și unul din Letonia, precum și numeroase echipaje din România. Avem mult mai multe în comparație cu anul trecut, 12 la rafting, vreo 23 – 24 la caiac”, a declarat Eugen Țurcanu, directorul Complexului Sportiv „Cornișa Aqua Park & Sports” Botoșani.
Sâmbătă competiția continuă până diseară, la ora 19:00, cu probe care le vor pune concurenților sângele în mișcare.
Mâine, 18 septembrie, va fi a doua zi de competiție cu proba de rafting downriver de la ora 09:30 și continuă cu festivitatea de premiere.
Programul competiției și disciplinele de concurs:
Sâmbătă, 17 septembrie
– 10:30 – Rafting Sprint
– 13:00 – Rafting Slalom Heat 1
– 14:00 – Kayak Slalom Heat 1
– 15:00 – Rafting Slalom Heat 2
– 16:00 – Kayak Slalom Heat 2
– 17:00 – Kayak Boater X
– 18:00 – Festivitate de premiere – Kayak
Duminică, 18 septembrie
- 9:30 – Rafting Downriver
- 12:00 – Festivitate de premiere – Rafting