ADMINISTRATIE | Intalnire de grad zero intre subprefectii judetelor Botosani si Iasi. Vezi ce au discutat!
Cele 25 de hectare de teren situate între comunele Răuseni, Botoşani şi Şipote, Iaşi, care constituiau obiectul unei neînţelegeri între cele două judeţe, rămân ale botoşănenilor.
Subprefecţii celor două judeţe vecine s-au întâlnit astăzi, 19 octombrie, împreună cu specialişti cadastrişti şi primarii comunelor, pentru a discuta asupra limitelor administrativ-teritoriale.
Neînţelegerea privind hotarele dintre comunele Răuseni şi Şipote provine din 2010, când reprezentanţii Iaşiului au explicat că actuala delimitare nu este corectă, o suprafaţă de 25 de hectare din Răuseni fiind de drept a comunei Sipote. În cadrul întâlnirii de astăzi cele două părţi au fost de acord asupra faptului că suprafaţa în cauză, pe care de altfel sunt puşi în proprietate botoşăneni din zonă, revine judeţului Botoşani, de-a lungul timpului făcându-se schimburi şi redistribuiri teritoriale echitabile între cele două unităţi administrative.
„Comisia de mediere a stins astăzi litigiul cu privire la limitele administrativ-teritoriale ale judeţelor Botoşani şi Iaşi. Colegii de la Iaşi au semnat, alături de noi, procesul verbal prin care se cade de comun acord asupra delimitărilor. E foarte bine că nu mai trebuie să apelăm la decizia instanţelor judecătoreşti şi economisim astfel timp şi alte resurse.”, a declarat Sebastian Tocariu, subprefectul judeţului Botoşani.
Conform unor prevederi legale noi, instituţiile prefectului din întreaga ţară trebuie să se implice în delimitarea foarte clară a tuturor limitelor unităţilor administrativ-teritoriale. În cazul judeţului Botoşani au rămas ca obiect al medierii două limite teritoriale cu judeţul Suceava, discuţiile în acest sens urmând să se reia la sfârşitul lunii octombrie.
Pentru hotarele din interiorul judeţului a fost mediat diferendul dintre comunele Coşula şi Copălău, litigiul ajungând, însă, pe rolul instanţei de judecată. În alte judeţe neînţelegerile au fost mult mai numeroase. Prefectura judeţului Timiş, spre exemplu, a fost nevoită să medieze 99 astfel de conflicte.