Actorul Vlad Ivanov îşi aduce aminte de sărbătoarea Paştelui din copilărie ca pe un basm. Petrecea alături de familie, ori în localitatea natală, Botoşani, ori alături de comunitatea de ruşi lipoveni.
Vlad Ivanov este unul dintre cei mai de succes actori români, nu numai în cinematografia autohtonă, ci şi în cea internaţională.
Actor de film, teatru şi voce, Vlad Ivanov s-a născut în Botoşani într-o familie de lipoveni. Teatrul l-a atras din copilărie, cu micile dramatizări din şcoală. A început să studieze actoria în clasa a noua, când a ales să meargă la Şcoala Populară de Artă din oraşul natal. Ca actor, Vlad Ivanov a debutat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti în spectacolul „Tamerlan cel Mare“, în regia lui Victor Ioan Frunză. Astăzi, după ani de experienţă, ne vorbeşte despre începuturi, despre copilărie, reîntâlniri şi pierderi.
În interviul acordat pentru „Weekend Adevărul“ în cadrul Festivalului de Film şi Psihanaliză de la Iaşi, Vlad Ivanov vorbeşte despre linia fină a interpretării personajelor, pe care mulţi actori o trec, despre valorile noilor generaţii, dar şi despre importanţa prioritizării culturii româneşti. Actorul a onorat invitaţia festivalului de la Iaşi şi prin spectacolul-lectură „Laika şi Văzduhul“, în care a interpretat un rol intens şi plin de afecţiune.
„Weekend Adevărul“: Pentru că suntem în postul Paştelui, aş vrea să povestim puţin de sărbătorile din copilăria dumneavoastră. Cum vă amintiţi Paştele din perioada copilăriei? Cum era?
Vlad Ivanov: Era o bucurie. Cred că într-un singur cuvânt pot să descriu acea sărbătoare şi ceea ce simţeam când eram copil: bucurie, o bucurie fantastică. Ne adunam toţi verişorii, toată familia. Mergeam la biserică, bineînţeles. Era fascinant pentru noi. Eu am rămas şi acum cu această fascinaţie de a merge la biserică împreună cu toată comunitatea. Eram ca într-un basm. Cred că şi acum simt asta. Este ceva foarte înălţător. Mă bucur ori de câte ori am ocazia să merg acasă. Aşa cum o să se întâmple şi anul acesta.
– Cum e perioada sărbătorilor pentru actori? Mă gândesc că au fost şi situaţii în care nu aţi putut fi acasă.
Îmi vine în minte un citat din John Osborn: „Actorii sunt şi ei nişte oameni. Numai că uneori seamănă cu dumneavoastră, spectatorii, mai mult decât semănaţi dumneavoastră cu dumneavoastră înşivă“. Da, actorii sunt şi ei nişte oameni, nu trebuie puşi pe un piedestal. Mi s-a întâmplat foarte rar să am filmări în timpul Paştelui. Ori de câte ori sunt liber merg la biserică. Eu sunt creştin ortodox de rit vechi, rus lipovean. Şi-mi face mare plăcere să împart această bucurie cu comunitatea ruşilor lipoveni sau cu oamenii de la biserică, dacă nu pot fi acasă la mine, la Botoşani.
– Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, actriţa Rodica Mandache a spus că dacă nu era actriţă, probabil ar fi fost repetentă la orice altă meserie. Dumneavoastră ce credeţi că aţi fi fost dacă nu eraţi actor?
Pentru că mi-a mai fost pusă întrebarea asta, m-am tot gândit la răspuns… Cred că aş fi fost un căutător, dar un căutător sunt şi aici, când caut viaţa personajelor. Întotdeauna m-a fascinat ce făcea Jacques-Yves Cousteau. El era un explorator şi avea un submarin. Da, cred că aş fi fost un explorator. Pentru că îmi place foarte mult să călătoresc şi să descopăr lucruri.
– Acum, după experienţa pe care o aveţi, ce sfat i-aţi da copilului Vlad Ivanov? Aţi schimba ceva?
Nu. Eu sunt de părere că viaţa trăită e cea pe care am trăit-o şi că dacă ea s-a întâmplat să fie aşa… Nu am regrete. Poate că aş încerca să fiu mai echilibrat, mai bun. Dar lucrurile astea s-au întâmplat. Important este ce facem de acum înainte. Şi, cu toată experienţa asta de până acum, sper să înţeleg ce bucurie am primit din partea tuturor oamenilor şi să pot să merg mai departe, senin şi sănătos la minte. Asta îmi doresc.
– La începutul acestei luni, Amza Pellea ar fi împlinit 91 de ani. În septembrie anul trecut s-a stins din viaţă şi Ion Caramitru. Doar două exemple din zecile care ar putea fi date atunci când ne referim la mari actori care s-au stins din viaţă. Dacă am amintit de copilărie, cum vedeţi trecerea timpului raportat la pierderile acestea?
Orice actor important din lumea teatrală sau cinematografică înseamnă o pierdere pentru comunitatea în care trăieşte şi pentru lumea artistică. Este o pierdere ireparabilă. Fiecare este unicat. Nu se mai poate naşte cineva la fel. Nu rămâne decât să fie preţuiţi în continuare pentru ceea ce au făcut şi pentru ceea ce au însemnat ei.
