Educatie

Activități preventive ale specialiștilor antidrog la Liceul Tehnologic ,,Ștefan cel Mare și Sfânt” Vorona – FOTO

Miercuri, 25 septembrie a.c., specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Botoșani din cadrul Agenției Naționale Antidrog și reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani – Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității au implementat o serie de activități preventive în domeniul prevenirii și combaterii consumului și traficului de droguri, precum și  prevenirii victimizării minorilor prin infracțiuni informatice, la Liceul Tehnologic ,,Ștefan cel Mare și Sfânt” Vorona.

Cu această ocazie, cei 70 de elevi prezenți și-au exprimat părerile cu privire la cauzele care conduc adolescenții către consumul de substanțe psihoactive și, împreună cu specialiștii antidrog, au identificat soluții pentru rezolvarea acestora.

Un alt subiect dezbătut în cadrul întâlnirii l-a reprezentat siguranța în mediul online, elevii fiind informați cu privire la riscurilor şi consecinţelor fizice, psihologice, juridice ale faptelor circumscrise cyberbullyingului şi a infracţiunii de violare a vieţii private.

La finalul activităților, elevii au reflectat asupra modului în care consumul de substanțe la această vârstă le-ar putea afecta sănătatea, valorile și relațiile cu persoanele dragi, dar  și limitele pe care trebuie să și le stabilească în interacţiunea cu persoanele necunoscute (principalele măsuri de precauţie, gestionarea unei situaţii de risc în cazul unei astfel de interacţiuni, accentuarea pericolului la care se expun în astfel de situaţii).

Activitățile preventive vor continua pe întreaga perioadă a anului școlar 2024-2025, în vederea îndeplinirii obiectivelor propuse în Planul de Acțiune Local în Domeniul Drogurilor al Județului Botoșani 2022-2026.

 

 

CENTRUL DE PREVENIRE, EVALUARE ŞI CONSILIERE ANTIDROG BOTOȘANI

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page