Local

Activități preventiv informative realizate de polițiști în zona de agrement Cornișa – FOTO

La data de 9 mai 2024, polițiștii din cadrul Compartimentului de Prevenire și Analiză a Criminalității, împreună cu specialiștii Agenției Naționale Antidrog, jandarmii, pompierii și polițiștii de frontieră au desfășurat activități preventiv informative în rândul cetățenilor prezenți la activitățile organizate în zona de agrement Cornișa.

Activitatea  a  avut ca scop creşterea gradului de informare al cetățenilor în legătură cu riscurile la care se expun dacă nu respectă normele legale, fiind transmise în acest sens, recomandări preventive specifice.

Recomandările au vizat  prevenirea consumului de droguri, prevenirea victimizării prin trafic de persoane, normele de comportament în societate şi consecinţele legale asociate comiterii de fapte antisociale.

Tinerii prezenți la festival au fost informați cu privire la modul de sesizare a infracțiunilor, serviciile pe care le pot accesa în diverse situații și drepturile pe care le au în situația în care devin victime.

Totodată, au fost distribuite materiale informative cu noile reglementări legislative privind Legea 213 din 2023, supranumită și Legea Anastasia (după numele unei fetițe decedate în urma unui accident rutier provocat de un conducător auto fără permis de conducere). Această lege modifică un articol din Codul penal, în care este prevăzută pedeapsa pentru cei care comit un accident rutier, în timp ce se afla sub influența alcoolului sau a drogurilor, ori fără a deține permis de conducere, iar în urma accidentului una sau mai multe persoane îți pierd viața.

 

Modificarea legii constă în faptul că aceștia nu mai au posibilitatea condamnării cu suspendare a pedepsei, ci vor fi condamnați la închisoare cu executare.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page