Polițiștii Biroului Siguranța Școlară, împreună cu medici din cadrul Unității de Primiri Urgențe și Direcției de Sănătate Publică Botoșani continuă activitățile preventiv-educative,în cadrul campaniei locale de prevenire ”Fumurile nu-ți dau valoare!”
Campania locală de prevenire și combatere a consumului de substanțe interzise în rândul populației de vârstă școlară– ”Fumurile nu-ți dau valoare!”, având drept scop creșterea gradului de informare și conștientizare a elevilor cu privire la riscurile asociate consumului de substanțe psihoactive continuă la nivelul unităților de învățământ din județ, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani.
Astfel, vineri – 10 martie, polițiștii, împreună cu medici din cadrul Unității de Primiri Urgențea Spitalului Județean ”Mavromati”și Direcției de Sănătate Publică Botoșani le-au vorbit elevilor din cadrul Liceului de Artă ”Ștefan Luchian” Botoșani, despre răspunderea penală asociată consumului și respectiv despre efectele dăunătoare ale consumului de droguri sau a altor substanțe interzise asupra sănătății fizice și mentale.
Activități similare vor fi desfășurate în parteneriat de către factorii instituționali menționați, pe tot parcursul anului școlar, în unități de învățământ liceal din județ.