Local

Activități informativ-preventive pe linia consumului de droguri și substanțe interzise pentru elevii Școlii Profesionale de Cooperație din Botoșani

Prevenirea și combaterea consumului de droguri reprezintă una dintre preocupările permanente ale Poliției Române.

Principala categorie de populație vulnerabilă la consumul de droguri o constituie, fără îndoială, tinerii. Aceștia sunt mult mai deschiși la nou, la risc, mai dispuși să încerce noi experiențe.

Astfel, chiar dacă majoritatea elevilor se află în vacanță, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani continuă acțiunile dedicate siguranței acestora, în unitățile unde procesul de învățământ este încă în desfășurare.

În acest context, astăzi,17 iunie a.c., polițiștii Biroului Siguranță Școlară împreună cu cei ai Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității și reprezentanți ai Agenției Naționale Antidrog s-au întâlnit cu elevii Școlii Profesionale de Cooperație din Botoșani, în cadrul unei activităţi ce a avut ca scop informarea tinerilor în legătură cu pericolele ce stau în spatele consumului de droguri și substanțe interzise.
La activităţi au participat elevi, dar şi cadre didactice, fiind purtate discuţii despre riscurile asociate consumului de droguri sau substanţe interzise, precum și riscurile la care se expun din punct de vedere legal în situaţia implicării în traficul de droguri.
Astfel, celor prezenți, le-au fost oferite informații și exemple concrete ale modului în care consumul de droguri și alte substanțe interzise afectează persoanele consumatoare, activitățile desfășurate fiind de natură să sprijine tinerii în luarea deciziilor corecte cu privire la consumul de substanțe interzise.
De asemenea, aceștia au fost informați cu privire la urmările pe termen scurt și lung ale consumului de droguri, astfel încât aceștia să înțeleagă pe de o parte riscurile la care se expun consumând aceste substanțe, iar pe de altă parte modificările produse în comportamentul persoanelor dependente.
În cadrul activităţii elevilor le-au fost prezentate şi teme referitoare la răspunderea penală şi relația infracționalitate-drog.
De asemenea, cadrele didactice au fost îndrumate să informeze de îndată poliţiştii cu privire la aspectele negative de care iau cunoştinţă, elevi care manifestă comportament necorespunzător, în vederea luării măsurilor optime pentru prevenirea comiterii unor fapte antisociale.
În perioada următoare, polițiștii vor continua întâlnirile cu elevii și cadrele didactice, în scopul prevenirii comportamentelor deviante, precum și pentru creșterea siguranței acestora.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page