Judet

Activități de informare și educare preventivă desfășurate de pompieri la două unități de învățământ din județ – FOTO

Peste 700 de elevi, cadre didactice și personal auxiliar au participat, astăzi, la mai multe activități de informare și educare preventivă desfășurate de pompieri la Școala Gimnazială nr. 4 Baranca, Școala Gimnazială nr. 2 Miorcani și Liceul Tehnologic Coțușca.

Acțiunile au fost organziate în contextul sărbătoririi Zilei Internaționale pentru Reducerea Riscului Dezastrelor, având ca scop creșterea gradului de conștientizare cu privire la importanța pregătirii și a educației preventive, astfel încât viața oamenilor să nu fie pusă în pericol.

Atât copiii, cât și adulții au învățat ce trebuie să facă în cazul producerii unor inundații, cutremure sau alunecări de teren. Totodată, aceștia au fost angrenați și în exerciții de evacuare, fiind simulați toți pașii ce trebuie urmați în cazul producerii unor astfel de evenimente.

Coordonatorul SMURD a organizat o lecție de prim ajutor, la Liceul Tehnologic Coțușca. Elevii s-au arătat interesați de cunoașterea metodelor de acordare a primului ajutor.

Aceștia au aflat că indiferent de vârstă, trebuie să știe cum să reacționeze atunci când o persoană dragă se simte rău și devine inconștientă, primul pas fiind chiar apelarea numărului unic de urgență 112.

Elevii au știut că, uneori, viața unei persoane poate depinde de momentul în care se intervine, de rapiditatea cu care se cere ajutor și de informațiile transmise serviciilor de urgență.

Ei au adresat întrebări referitoare la cazurile în care este necesară efectuarea manevrelor de resuscitare, durata acestora și modul în care trebuie realizate.

Coordonatorul SMURD le-a arătat elevilor cum să execute corect manevrele de resuscitare, iar aceștia au avut posibilitatea de a le exersa, activitatea fiind interactivă.

La final, elevilor le-a fost prezentată broșura „De la risc la reziliență: copii protejați, comunitate sigură”, platforma națională de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Pentru detalii, accesați:

https://fiipregatit.ro/ghiduri/furturi-despre-8-32#furt-din-buzunare-101

https://fiipregatit.ro/ghiduri/inundatii-despre-8-9#despre–33

https://fiipregatit.ro/ghiduri/alunecare-de-teren-despre-8-7#despre-22

https://fiipregatit.ro/ghiduri/furtuna-despre-8-6#siguranta-in-caz-de-furtuna-23

https://fiipregatit.ro/ghiduri/cutremur-despre-8-1#despre-cutremure-in-romania-80

Ghid în caz de obstrucție a căilor aeriene

https://bit.ly/Obstructia_cailor_aeriene_la_copii

Ghid în caz de stop cardio-respirator: https://bit.ly/Stop_cardio_respirator

Ghid în caz de pierdere a cunoștinței: bit.ly/pierderea_cunoștinței

Ghid în caz de arsuri: bit.ly/Ghid_arsuri

Acțiunile au fost organizate cu sprijinul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Hudești, Rădăuți-Prut și Coțușca, precum și a cadrelor didactice din unitățile de învățământ.

Activitățile dedicate Zilei Internaționale pentru Reducerea Riscului Dezastrelor continuă sâmbătă și dumimică, când subunitățile de pompieri își vor deschide portile pentru toți cei care vor să afle care sunt misiunile salvatorii militari. Activitățile se vor desfășura, între orele 10:00 – 14:00, în aer liber, la sediile subunităților ISU din Dorohoi, Săveni, Darabani, Ștefănești, Flămânzi, Trușești și Coțușca. Persoanele interesate vor avea ocazia să vadă îndeaproape autospecialele folosite în misiunile operative și vor primi informații utile cu privire la modul în care trebuie să se comporte pentru a preveni situațiile de urgență.

Totodată, pe 12 și 13 octombrie, între orele 10:00 – 14:00, în Piețele Centrale din municipiile Botoșani și Dorohoi vor fi organizate puncte de informare preventivă. Modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență generate de fenomenele meteo perioculoase, dar și măsurile ce trebuie adoptate pentru a fi protejați sunt aspectele abordate pe timpul acestor acțiuni.

Pe timpul acțiunilor de informare preventivă vor fi abordate teme, precum:

– măsurile de prevenire și modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență, fie că vorbim despre incendii, inundații sau alte tipuri de riscuri;

– prezentarea broșurii „De la risc la reziliență: copii protejați, comunitate sigură”;

– promovarea ofertei educaționale și a programului național „Salvator din pasiune”.

Împreună, suntem mai pregătiți în fața riscurilor și de aceea va invităm să fiți alături de noi, să ne urmăriți pagina de internet, rețelele de socializare și portalul fiipregatit.ro pentru a afla informații utile despre cum pot fi prevenite situațiile de urgență.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page