Activități ale polițiștilor pentru prevenirea consumului de droguri la Colegiul Economic ”Octav Onicescu” – FOTO
La data de 12octombrie 2022, polițiștii Biroului Siguranța Școlară, împreună cu medici din cadrul Unității de Primiri Urgențe și Direcției de Sănătate Publică Botoșani au desfășurat activități preventiv-educative, cu elevii clasei a IX a, ai Colegiului Economic ”Octav Onicescu.
Activitatea a avut drept scop creșterea gradului de informare și conștientizare a elevilor cu privire la riscurile asociate consumului de substanțe psihoactive.
Polițiștii, împreună cu medicii Ramona Guraliuc, din cadrul Unității de Primiri Urgențe și Corneliu Saradan, din cadrul Direcției de Sănătate Publică Botoșani le-au vorbit elevilor despre efectele dăunătoare ale consumului de droguri sau a altor substanțe interzise, asupra sănătății fizice și mentale, respectiv despre răspunderea penală asociată consumului.
De asemenena, în scopul prevenirii consumului unor astfel de substanțe, liceenii au putut experimenta stările induse de droguri, prin intermediul ochelarilor speciali care simulează efectele consumului acestor substanțe, respectiv, dezorientarea în spațiu, modificarea culorilor, vizibilitatea limitată, vederea dublă, aprecierea greșită a distanțelor, confuzia.
Activități similare vor fi desfășurate pe tot parcursul anului școlar, acestea fiind circumscrise unei campanii locale de prevenire și combatere a consumului de substanțe interzise în rândul populației de vârstă școlară, campanie desfășurată în parteneriat de către Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani, Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean ”Mavromati”, respectiv Direcția de Sănătate Publică Botoșani.