Acțiuni pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale. Trei societăți comerciale verificate și 26 de străini legitimați
La data de 25 ianuarie a.c., polițiștii de imigrări din Botoșani, în cooperare cu polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani – Serviciul de Ordine Publică, au desfășurat, în Municipiul Botoșani, o acțiune care a avut ca scop prevenirea și combaterea migrației ilegale.
Au fost verificate trei societăți comerciale, dintre care două au ca activități principale confecții, iar cea de-a treia alimentație publică.
Ca urmare a verificărilor efectuate au fost legitimați 26 de străini, dintre aceștia 24 sunt din Sri Lanka și 2 din Nepal, nefiind constatate nereguli.
În cadrul acțiunilor întreprinse, străinii au fost informați despre drepturile și obligațiile pe care le au pe teritoriul țării noastre, dar și despre riscurile la care se expun în cazul în care intenționează să părăsească ilegal România.