Acțiuni ale polițiștilor pentru siguranța cetățenilor
În perioada 23-25 septembrie 2022, polițiștii din cadrul Poliției orașului Flămânzi, Poliția municipiului Dorohoi, Poliția orașelor Bucecea, Săveni și Ștefănești, Secția de poliție Rurală nr.5 Mihăileni, Secția de poliție Rurală nr.9 Vlăsinești și Secția de poliție Rurală nr.10 Ștefănești au organizat acțiuni pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul cetățenilor.
În cadrul activităților desfășurate polițiștii au legitimat peste 196 de persoane, au controlat peste 100 de autovehicule și au verificat 12 unități comerciale.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 32 de sancțiui contravenționale, în valoare totală de 7.580 de lei.