Local

Acțiuni ale forțelor de ordine pentru limitarea răspândirii virusului SARS COV 2

În perioada 22-23 mai 2021, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, au desfășurat activități de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de de alertă.

În cadrul acțiunilor a fost verificat modul în care sunt respectate prevederile Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid 19.

Astfel, pe raza întregului județ, în cadrul acțiunilor derulate, atât în sistem propriu cât și integrat, au fost controlate peste 70 de locații de interes și peste 100 de mijloace de transport .

În urma neregulilor constatate, echipele de control au aplicat 20 de sancțiuni contravenționale,  valoarea totală a acestora fiind de peste 15.000 de lei.

De asemenea, au fost verificate zilnic, în medie, 900 de persoane aflate în carantină sau izolare la domiciliu, fără a fi constatate nereguli.

Recomandăm tuturor cetățenilor să respecte prevederile legale în contextul stării de alertă, să păstreze distanțarea fizică și să poarte mască de protecție în toate spațiile publice închise precum și în locurile aglomerate din spațiul deschis!

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page