Acțiunea Blocada continuă în județul Botoșani. Peste două sute de amenzi și 16 de permise reținute, în ultimele 24 de ore
În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 5 acțiuni punctuale, în cadrul planului BLOCADA, în orașele Flămânzi, Darabani, Săveni, Dorohoi, Botoșani și în comuna Hlipiceni, acționând în sistem integrat, împreună cu jandarmii și au intervenit la 39 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112.
Activitățile desfășurate au avut drept scop asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise.
Astfel, au fost vizate zona localurilo rpublice, prcum și cele în care se formează aglomerări de persoane, fiind legitimate peste 400 de persoane și controlate 189 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 256 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 138.000 de lei.
De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce 16 permise de conducere și 7 certificate de înmatriculare.