Acțiune în cadrul planului BLOCADA: Peste 70 de persoane legitimate și 60 de autovehicule controlate în Dorohoi

În data de15 februarie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla și polițiști de frontieră au acționat în cadrul planului de acțiune BLOCADA, pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.
Astfel, polițiștii au acționat în intervalul orar 08:00-12:00, prilej cu care au fost legitimate peste 70 de persoane și au fost controlate 60 de autovehicule.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 6.000 de lei, pentru nerespectarea legislației privind circulația pe drumurile publice.
De asemenena, au fost reținute două certificate de înmatriculare și un permis de conducere.