În noaptea de 21 spre 22 aprilie 2023 polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.1 Botoșani au organizat o acțiune pentru pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, în special a infracțiunilor cu violență.
Activitățile s-au desfășurat în comunele Bălușeni, Mihai Eminescu, Vorona și Tudora, fiind vizate localurile publice și locurile în care se formează aglomerări de persoane.
Scopul acestora a fost unul preventiv, fiind legitimate aproximativ 80 de persoane, dintre care 20 au fost atenționate cu privire la modul de comportament în societate, iar 4 dintre acestea au fost sancționate pentru neresepctarea normelor de conviețuire socială, cu amendă totală de 850 de lei, întrucât au fost depistate provocând scandal în spațiul public.
De asemenea au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale pentru abateri la regimul rutier, în valoare de 4.000 de lei și au fost reținute un permis de conducere și două certificate de înmatriculare.