Local
Acțiune a polițiștilor rutieri pe raza județului Botoșani. Zeci de amenzi și șase permise reținute
La data de 28 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare viteza excesivă.
Astfel, s-a acționat pe principalele artere rutiere, cu autospecialele dotate cu aparate radar, precum și cu pistoalele radar TruCam, în intervalul orar 15:00-21:00.
În cadrul activităților desfășurate au fost aplicate 41 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 17.000 de lei, 32 dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
Totodată, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce 6 permise de conducere.