Acțiune a polițiștilor rutieri în municipiul Botoșani. Zeci de amenzi și patru permise reținute – FOTO
La data de 19 noiembrie 2022, polițiștii din cadrul Biroului Rutier, Biroului de Ordine Publică și Secției de Poliție Rurală nr.1 Botoșani au organizat o acțiune pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea accidentelor rutiere care au ca principale auze generatoare consumul de alcool și de substanțe psihoactive.
Astfel, în cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 130 de persoane și controlate peste 100 de autovehicule.
Totodată au fost efectuate 82 de testări cu aparatul etilotest și DrugTest.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 46 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 11.000 de lei și au fost reținute 4 permise de conducere și 5 certificate de înmatriculare.