Local

Acțiune a polițiștilor pentru siguranța cetățenilor, la Dorohoi

La data de 15 februarie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, cu sprijinul celor din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni și nr. 6 Pomîrla au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și  pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță publică.

 

Astfel, forțele de ordine au acționat în zona localurilor publice și în cele în care se formează aglomerări de persoane,  fiind legitimate aproximativ 60 de persoane, dintre care 12 au fost atenționate cu privire la comportamentul în societate.

 

De asemenena, au fost controlate 38 de autovehicule, iar în 16 dintre cazuri au fost constatate abateri, fiind aplicate sancțiuni contravenționale, în valoare de 4.500 de lei.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page