Local
Acțiune a polițiștilor în municipiul Botoșani. Utilizatori de biciclete și trotinete, verificați în trafic
Având în vedere faptul că una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere, în municipiul Botoșani, o reprezintă abaterile comise de pietoni și bicicliști, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au organizat o acțiune pentru prevenirea victimizării prin accidente rutiere a acestor categorii de participanți la trafic.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 68 de persoane, dintre care 12 utilizatori de biciclete și trotinete și au fost controlate 30 de autovehicule.
Ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale, în valoare de 5.800 de lei și au fost reținute 2 permise de conducere.