Acțiune a polițiștilor în barurile, localurile și mijloacele de transport din Botoșani
Polițiștii botoșăneni, împreună cu jandarmi și polițiști locali au continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Activitățile cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă au fost desfățurate în sistem integrat și au avut drept obiective, prevenirea și informarea cetățenilor cu privire la pericolul la care se expun în cazul nerespectării măsurilor legale în vigoare.
Acestea au vizat, în special, zonele aglomerate, agenții economici, mijloacele de transport în comun, precum și verificarea persoanelor aflate în izolare/ carantină la domiciliu.
Astfel, în ultimele 48 de ore, în cadrul activităților desfășurate pe raza întregului județ, au fost verificate zilnic, peste 1.500 de persoane, cu privire la respectarea măsurilor privind carantina/izolarea la domiciliu, 3 dintre aceste fiind sancționate pentru nerespectarea acestor măsuri.
De asemenea, au fost verificate peste 800 de locații de interes și aproximativ 200 de mijloace de transport.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 79 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 13.000 de lei, dintre acestea, 4 sancțiuni fiind aplicate persoanelor care nu au respectat interdicțiile privind deplasarea.