Acțiune a polițiștilor din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase
La data de 12 martie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei ai Biroului pentru Protecția Animalelor au desfășurat o acțiune, în zona orașului Ștefănești, pentru verificarea modului de păstrare a armelor și munițiilor la domiciliu, prevenirea și combaterea faptelor care aduc atingere fondului cinegetic, precum și a legislației privind deținerea câinilor periculoși sau agresivi.
În cadrul activităților desfășurate au fost verificați 22 de posesori de armă, fără a fi constatate nereguli.
Totodată, au fost verificate 6 persoane care dețineau câini din rasa ogar și metiși ai acestei rase, fiind aplicate 6 sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.000 de lei, pentru nerespectarea legislației privind microciparea și sterilizarea acestora.