Local

Acțiune a polițiștilor din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor într-o comună din Botoșani – FOTO

Duminică, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, în colaborare cu Asociația ”We Care About Strays” au organizt o acțiune, în comuna Dimăcheni,  pentru informarea deținătorilor de animale privind obligativitatea sterilizării și interdicției abandonului de animale.

Peste 80 de persoane au fost consiliate de polițiști și voluntari și 65 de animale de companie au fost verificate cu privire la respectarea legislației privind asigurarea unor condiții optime de trai.

Activitatea a avut ca scop popularizarea legislației în domeniul protecției animalelor, prevenirea situațiilor în care animalelor sunt abandonate, reducerea cazurilor de violență împotriva animalelor și cunoașterea consecințelor adoptării unui astfel de comportament.

Totodată, s-a urmărit încurajarea populației din zonele rurale în scopul sterilizării animalelor deținute în gospodării și în spațiile adiacente și a beneficiilor aduse de sterilizare.

În același context polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor și voluntarii asociației ”We Care About Strays” au împărțit pliante cu principalele obligații si prevederi legale în domeniu, precum și hrană, obiecte de contenție și adăpost, familiilor ce dețin animale de companie.

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page