Duminică, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat și desfășurat o acțiune pe raza de competență, pentru prevenirea și combaterea accidentelor de circulație.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 42 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 19.000 de lei, 35 dintre acestea au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor O.U.G 195/2002, iar 7 sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 privind combaterea efectelor pandemiei de COVID-19
De asemenea, au fost reținute și 3 permise de conducere.