AccidentImportant

ACCIDENT | Un autoturism condus de un tânăr imprudent a scos un tren de pe șine

Un şofer teribilist a ignorat semnul de oprire la nivel cu calea ferată şi a intrat cu maşina chiar într-un vagon, care a sărit de pe şine. Atât el, cât şi ceilalţi doi prieteni cu care se afla în autoturism au fost transportaţi în stare gravă la spital.

Accidentul s-a produs în comuna Livezile. Deşi trenul se apropia cu viteză, tânărul a crezut că are timp să traverseze calea ferată. Calculele nu i-au ieşit însă şi a intrat cu maşina în primul vagon, potrivit România TV.

Impactul a fost atât de puternic încât vagonul a sărit de pe şine. Cei trei tineri, de 22, 23 şi 27 de ani au ajuns la spital în stare gravă.

În momentul impactului, în tren se aflau doar 10 persoane, care s-au ales doar cu o sperietură zdravănă.

Şoferul s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. “Nu a oprit la calea ferată semnalizată corespunzător şi a intrat în roţile din partea din faţă a automotorului care circula in acel moment”, a declarat Florin Hădărean, comisar-şef la Poliţia Rutieră Bistriţa Năsăud.

Circulaţia pe ruta Bistriţa- Bistriţa Bârgăului a fost întreruptă mai bine de două ore, până când trenul a fost repus pe şine cu ajutorul unei macarale de mare tonaj.

Sursa: romaniatv.net

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page