Patru persoane, cu vârste între 59 și 66 de ani, au ajuns la spital în urma unui accident rutier ce s-a produs, în această dimineață, în localitatea Blândești. În eveniment au fost implicate două autoturisme.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare și două ambulanțe SMURD, printre care și cea de terapie intensivă mobilă, dar și două ambulanțe aparținând Serviciului Județean de Ambulanță.
Pompierii au constatat faptul că persoanele, doi bărbați și două femei, nu erau încarcerate. Acestea au fost preluate și transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor.
Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.