Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier ce s-a produs, în această seară, între localitățile Zoițani și Adășeni.
În eveniment au fost implicate două autoturisme.
La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Stației de Pompieri Săveni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și modul de descarcerare, precum și o ambulanță SMURD, o ambulanță SAJ și două echipaje din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.
În cele două autovehicule se aflau patru persoane, iar două dintre acestea, un bărbat și o femeie, au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Toți cei implicați erau conștienți și cooperanți. Bărbatul a fost preluat de SAJ și transportat la un spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Femeia a refuzat să meargă la spital.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateriile autovehiculelor.
Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.