La data de 29.09.2013, în jurul orei 20.30, P.GHIORGHI din municipiul Botoşani, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 208 N, intră în coliziune frontală cu autoturismul condus de P. ALEXANDRA de 22 ani, din comuna Curtesti, judeţul Botoşani, care circula din sens opus.
Din accident a rezultat avarierea celor două autovehicule.
Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, în cazul lui P. GHIORGHI rezultatul indicând o concentratie de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat; acestuia i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări față de P. GHIORGHI sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală”.