Accident la Botoșani! Un tânăr de 18 ani, beat criță și fără permis de conducere, a ajuns cu mașina în gardul unei case
Duminică, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe raza comunei Călărași a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale , iar conducătorul auto este posibil să se afle sub influența alcoolului.
Echipajul de poliție direcționat la fața locului a identificat autoturismul și a stabilit identitatea conducătorului auto, în persoana unui tânăr de 18 ani, din comuna Călărași.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta, în timp ce se deplasa pe drumul comunal din localitate, cu un autoturism aparținând unei cunoștințe care se afla, de asemenea, în autoturism, a pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a intrat în coliziune cu gardul unei locuințe, rezultând doar pagube materiale.
Fiind testat cu apratul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Mai mult de atât, acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului, conducere fără permis și încredințarea unui autovehicul unei persoane care se afla sub influența alcoolului și care nu posedă permis de conducere.