ACCIDENT | După ce a consumat băuturi alcoolice, s-a urcat la volan. A ajuns cu maşina în şanţ
La data de 17.11.2013, în jurul orei 18.30, Z. FLORIN de 44 ani din localitatea Sărata, comuna Mihălăşeni, judeţul Botoşani, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 294, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, părăsind carosabilul, împrejurare în care autoturismul a derapat în şanţul de pe marginea drumului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost condus la Spitalul oraşului Săveni, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vedrea stabilirii alcoolemiei.
În cauză au fost întocmite acte procedurale faţă de Z. FLORIN sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală.