Patru persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier ce s-a produs, în această după-amiază, pe E 58, între localitățile Hudum și Baisa. În eveniment au fost implicate un autoturism și o autoutilitară, în care erau, în total, șase persoane.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, dar și trei ambulanțe aparținând Serviciului Județean de Ambulanță.
Pompierii au constatat faptul că toate persoanele erau ieșite din autovehicule. Patru dintre acestea au fost preluate și transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor.
Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.