Marți, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Teatrului, din municipiul Botoșani, s-a produs un accident rutier soldat cu victime.
Echipajul de poliție dirijat la fața locului a stabilit faptul că un bărbat, de 35 de ani, din județul Iași, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe strada Teatrului, ar fi suprins și accidentat o femeie de 74 de ani, care se angajase în traversarea părții carosabile prin loc nepermis și fără să se asigure.
În urma impactului, femeia a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.