Accident

ACCIDENT | Carnagiu cu 9 morti si doi raniti la Antibiotice. O masina a fost lovita de tren

UPDATE 15:55 – “Doua victime au ajuns la spital in stare critica, fiind transportate cu elicopterul SMURD. Este vorba despre un copil in varsta de 13 ani si un adult de 25 de ani. Ambii prezinta politraumatisme si hemoragii. Pacientii au fost intubati si sunt ventilati mecanic. Pacientii sunt in stare critica, iar prognosticul este unul rezervat”, a precizat conf.dr. Diana Cimpoesu, medic-sef UPU – SMURD.

UPDATE 15:22 – Trenul mergea pe directia Iasi – Dorohoi, iar victima ramasa in viata a fost dusa cu elicopterul SMURD la Spitalul “Sf. Spiridon”.

UPDATE 15:17 – In masina se aflau 11 persoane, 9 dintre acestea pierzandu-si viata in urma impactului. O persoana a murit pe loc, iar una a fost resuscitata de medici, insa decesul a fost pronuntat in urma cu cateva minute. In masina se aflau si copii. Cei de la descarcerare nu reusesc sa scoata trupurile neinsufletite din masina, intrucat autovehiculul a fost pur si simplu distrus.

Martorii spun ca soferul a fortat trecerea, crezand ca va avea timp, insa trenul a izbit autoturismul, pe care l-a tarat aproximativ 200 de metri. Potrivit primelor informatii, victimele sunt din Tibana. Martorii mai spun ca in autoturism era si o sticla de bere, de doi litri, desfacuta. Nu se stie daca soferul a consumat din sticla.

UPDATE 15:05 – Potrivit primelor informatii, in urma accidentului rutier patru persoane au murit si alte patru au fost ranite. La fata locului intervin mai multe echipaje de la descarcerare, un elicopter SMURD, echipaje de la ambulantajandarmerie si politie. Zona este izolata, iar ranitilor li se acorda primul ajutor. Elicopterul SMURD a ajuns chiar acum la fata locului, urmand sa preia ranitii, pentru a-i transporta la spital.

In urma cu cateva minute, un accident groaznic a avut loc in apropiere de Antibiotice, acolo unde un autoturism a fost lovit de un tren. In urma accidentului, patru persoane si-au pierdut viata.

Sursa: bzi.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page