AccidentImportantInfractional

ACCIDENT | Băutura, bat-o vina! Un bărbat a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu alte două autovehicule

La data de 14.03.2014, în jurul orei 18.55, în timp ce conducea un autoturism pe strada Octav Onicescu din municipiul Botoşani, un bărbat în vârstă de 43 ani, din municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani, ajungând la intersecția cu strada Ștefan Luchian, a pătruns pe contrasens, împrejurare în care a intrat în coliziune cu alte două autovehicule, aflate în mişcare, conduse regulamentar pe artera de circulaţie.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,98 mg /l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, urmând a se propune soluție procedurală.   

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page